Dacă anul trecut pe vremea asta mă pregăteam să plec în Grecia şi chiar îmi anunţam plecarea cu două zile înainte, din câte observ, anul acesta, în aceeaşi perioadă, plec în Turcia.
Acelaşi tip de cantomanent (de relaxare), aproape aceeaşi tovarăşi de călătorie şi, probabil, aceeaşi nebuneală cu începerea şcolii ca şi data trecută. Dacă atunci mă întorceam pe 12 iar şcoala începea pe 15, acum mă întorc pe 13, iar şcoala începe pe 14. Tot pe-acolo.
Bine, deci. Mâine (adică azi, că deabia acum am observat că e trecut de 00:00), la ora 12:30 voi pleca. Nu vă dau mai multe detalii despre vama prin care o iau, cât ţine drumul sau unde o să fiu cazat. Nu vă pasă.
Ăă .. vă las cu bine, sper să mai scriu (îmi iau laptopul cu mine şi sper la o conexiune wireless măcar cât să intru pe blog şi să bag câte un post rapid) şi .. să ne vedem sănătoşi.
P.S.: Dacă anul trecut am făcut 10 articole de toată jena şi le-am programat să se posteze singure astfel încât să nu rămâneţi fără conţinut în niciuna dintre zilele în care am lipsit, anul ăsta am fost mai leneş şi n-am făcut nimic. Dar dacă am net acolo, ne mai citim. Bine ar fi să vă abonaţi la feed ca să nu pierdeţi nimic, sau să treceţi mai des pe-aici. Sau, faceti ce vreţi!









Distractie placuta :D
.-= Ultimul articol al lui ceostoy – Ne`om mandri daca i`am cunoaste =-.
Îţi place?
0
thanks! :d
Îţi place?
0
Oho, Turcia ! Distractie placuta ma !
.-= Ultimul articol al lui A.Dragos – Copilăria, fotbal în stradă… =-.
Îţi place?
0
merci
Îţi place?
0
have fun si drum bun
.-= Ultimul articol al lui Crok – Laser frate =-.
Îţi place?
0
thanks
Îţi place?
0
o sa ne fie dor de tine >:D< .-= Ultimul articol al lui CarmenPunkGirl - 21st Century Breakdown =-.
Îţi place?
0
si mie o sa-mi fie dor de voi >:D<
Îţi place?
0
La tine vacanta de-abia acum incepe ( :)) ), la mine s-a cam terminat deja. :-< Have fun in Turkey! :)>-
.-= Ultimul articol al lui Marian – Mda. =-.
Îţi place?
0
ei .. fac si eu ce pot :)) … daca acum am prins ocazia, acum o incep. bine si asa, decat deloc
Îţi place?
0
Poi, vere! Succesuri si ne auzim cand te intorci!
.-= Ultimul articol al lui Neamtu’ – Cititorii de bloguri =-.
Îţi place?
0
cu siguranta :)>-
Îţi place?
0
Te gandesti la scoala cand pleci la distractie? Vaiii :))
.-= Ultimul articol al lui RedAndBlue – Cea mai scârboasă reclamă =-.
Îţi place?
0
no way .. mai mult ma gandesc la cei pe care-i las aici :-<
Îţi place?
0
Dute..nici nu o sa iti simt lipsa nebunule…fute”’
Îţi place?
0
bine, sa nu-mi simti lipsa >:P
Îţi place?
0
Distractie placuta in Turcia si sa te intorci cu bine. :)
.-= Ultimul articol al lui Inocentul – Cum sa scapi de o amenda =-.
Îţi place?
0
distractie placuta…te astept cu drag sa-ti citesc articolele
.-= Ultimul articol al lui stiri auto – Interviu cu domnul D. Piele. Reprezentant BDT VEST =-.
Îţi place?
0
Drum bun, distractie placuta :-h :)
.-= Ultimul articol al lui Alle – nu ştiu ce mă fac când sunt mare =-.
Îţi place?
0
Drum bun si wireless fara figuri!
Distractie la maxim!
.-= Ultimul articol al lui MadaManu – Bricheta laser? =-.
Îţi place?
0
Distractie placuta in cantonament acolo , si te asteptam cu relatari de acolo ;)
.-= Ultimul articol al lui Perfu – Cateva motive pentru care vizitatorii nu comenteaza pe un blog =-.
Îţi place?
0
Cantonament de relaxare. Aia e excursie 8-> Ce n-as da si eu sa fac cantonament de relaxare inainte de inceputul anului competitional:-S
Multa bafta:D
Îţi place?
0
cred ca asta ne dorim cu totii :)
.-= Ultimul articol al lui Neamtu’ – Plan de weekend =-.
Îţi place?
0
Pingback: www-uri | FLN.ro
Have fun :D
.-= Ultimul articol al lui heat – Finaly =-.
Îţi place?
0
vacanta placuta
turcia este o destinatie misto…
Îţi place?
0
asa e, mi-a placut
Îţi place?
0
Distractie placuta! :D
Îţi place?
0
merci!
Îţi place?
0
Imi place blogul.
Nota 10.
.-= Ultimul articol al lui alex mazilu – Fotbal: Romania – Austria =-.
Îţi place?
0
thanks! apreciez asta
Îţi place?
0
i miss u:(…
bah…asta chiar nu are net acolo?:((=((
Îţi place?
0
vacanta placuta ! si succes la scoala in noul an :P
Îţi place?
0
merci! si tie la fel, daca inca mai esti la scoala
Îţi place?
0
Have Fun ! Btw .. Ai uitat sa precizezi orasul :-w..
.-= Ultimul articol al lui manhst – Primul model Ford la Craiova | Minciuna =-.
Îţi place?
0
dar ford sunt masini bune, dar in rominia totu este pe dos.oare fordu face exceptie?
.-= Ultimul articol al lui cirstea florin – Ministerul Educaţiei introduce în şcoli teste semestriale de virginitate pentru elevi =-.
Îţi place?
0
Kuşadasi .. ăsta e orasu’ :-:
Îţi place?
0
diwstractie placuta. sa ne aduci vederi
.-= Ultimul articol al lui cirstea florin – Ministerul Educaţiei introduce în şcoli teste semestriale de virginitate pentru elevi =-.
Îţi place?
0
Sa negociezi cu aia :D … asa faceam eu negociam pana imi lasa hainele cu 50 de euro mai putin :))
.-= Ultimul articol al lui XtincT – Back 3 =-.
Îţi place?
0
am negociat. am scos un tricou de la 22€ la 8€ :>
Îţi place?
0
clar nu gaseste wireless :))
.-= Ultimul articol al lui Crok – Twitter si YouTube te fac mai prost =-.
Îţi place?
0
Pana acum duce lipsa de wirelles :)).
.-= Ultimul articol al lui manhst – Apple iPhone 3.1 =-.
Îţi place?
0
toata perioada am dus lipsa de wireless, am sa povestesc in urmatorul articol
Îţi place?
0
hey……… distractie placuta…….. si sa faci poze……… si ……… vreau si eu un suvenir:D ,,,,,,,,,,, ciao:) :-: :-:
Îţi place?
0
ahhh .. am vazut comentariul deabia dupa ce m-am intors. chestia cu pozele n-a cazut, desi nu stiu daca am sa le arat prea multor persoane. cat despre suvenir … :-s
Îţi place?
0
Latest News : Grim is here !! :))
.-= Ultimul articol al lui manhst – ProTV lipsa de inspiratie =-.
Îţi place?
0
altfel spus: Grim is here, have no fear! :))
Îţi place?
0
te-ai intorsssss ! — :D
.-= Ultimul articol al lui Alle – o grămadă de allee =-.
Îţi place?
0
asa se pare :>
Îţi place?
0
Haide, bre, ca tot ai venit acasa! La munca, n-are ochiu’ peste ce se uita!
.-= Ultimul articol al lui Neamtu’ – Castigatorul este =-.
Îţi place?
0
vad ca ai sperat degeaba la o conexiune..ca ciuciu!;))
.-= Ultimul articol al lui maya – alba-neagra! =-.
Îţi place?
0
am de povestit … muuuulte
Îţi place?
0
Mr.Grim puneti manuta pe treaba si postati :D Gata vacanta
.-= Ultimul articol al lui Crok – Ghiceste blogul #1 =-.
Îţi place?
0
fix despre asta voiam sa scriu .. sa vezi acum articol bomba :))
Îţi place?
0