Cel mai bun blog din lume

Este incontestabil cine se află în fruntea blogurilor din România, din orice unghi am putea privi acest lucru. Ştiu că mulţi nu recunoaşteţi şi aveţi propriu „cel mai bun blog” în minte, dar topurile sunt topuri şi nu pot fi ignorate.

Probabil fiecare ţară are un „cel mai bun blog” pe care unii îl laudă pe unde reuşesc, în jurul căruia se strâng haterii ca la borcanul cu miere, şi care se află acolo sus de mai mult sau mai puţin timp.

Întotdeauna m-am întrebat care-i cel mai bun blog la nivel mondial. Există vreun top care să verifice asta? Privim acest „cel mai bun blog” din toate punctele de vedere, începând cu numărul de unici şi terminând cu banii pe care-i produce, premiile primite etc.

E anapoda să comparăm un blog în limba engleză, cu unul în română, sau într-o altă limbă vorbită într-o singură ţară, pentru că una e să te adresezi unui număr X de oameni, şi alta e să te adresezi unui număr de 1000 de ori mai mare decât X. Cu toate astea, există un top al celor mai bune bloguri din lume?

Dacă nu, spuneţi-ne din punctul vostru de vedere care-i cel mai bun blog la nivel mondial :)



Scris în Web cu tag-urile , , .

Dacă tot ai ajuns până aici, de ce să nu socializăm mai mult?

23 comentarii la Cel mai bun blog din lume

  1. Zilnicit :

    Nuştiu.. mashable.com poate?

    Îţi place? Thumb up 0

  2. FreeSeoDesign :

    Mda, grea intrebare :)

    Îţi place? Thumb up 0

  3. Cehy :

    JohnChow.com – asta face o gramada de bani din blogul lui :). Nu prea citesc bloguri straine, doar blogul lui John Chow il mai vizitez cateodata.

    Îţi place? Thumb up 0

  4. Alex Dima :

    Eu nu prea citesc bloguri straine. Mai urmaream intr-o perioada cateva dar mai nou nu am timp nici de cele romanesti.

    Îţi place? Thumb up 0

  5. cel mai bun e al meu! de ce? fiindca e al meu!
    Are cineva ceva de comentat?

    Îţi place? Thumb up 0

  6. Zoly :

    Parerea mea este ca conduce detasat mashable.com pentru ca stirile sunt la zi, de calitate si blogul este foarte bine optimizat.

    Îţi place? Thumb up 0

  7. Pingback: 5 locuri din Cluj care ne mângâie papilele gustative | TVdece

  8. Pe langa Mashable, as mai putea adauga Income Diary …

    Îţi place? Thumb up 0

  9. Sa nu uitam de problogger.net ..se poate considera un blog ‘mare’.

    Daca ai avea niste bani (cateva mii/zeci de mii) si tu ai putea avea cel mai mare blog din lume. Cum crezi ca a ajuns mashable.com ?
    S-au cautat niste writeri, ca apoi sa inceapa investitiile. Aici ma refer la siteuri de genul microworkers. Stiti cate ‘joburi’ erau inainte de la mashable cu “share pe facebook” , “retweet” , “etc…” ? Zilnic cate 10, doar din partea celor de la mashable.
    Urmaresc de mult acel blog. Chiar de pe vremea cand avea cate 2-3 “share-uri” la fiecare post. Insa, acum au si 5000 …e diferenta nu?
    Si mai tot ce vezi acolo (vorbesc de primele 100 de posturi) au fost ‘cumparate’. Chiar si pentru comentarii au platit. Nu toata lumea comentau de bunavointa, si in schimbul unui ‘serviciu’.
    Cred ca si acum inca mai ‘platesc’ pentru astfel de publicitate.
    Va spun eu, cu cat un post are mai multe retweet-uri, cu atat te convinge sa dai si tu unul. Cu cat postul are mai multe comentarii, cu atat te convinge sa comentezi si tu, nu?

    Îţi place? Thumb up 0

    • da, sunt de acord cu partea aia care te convinge sa dai RT sau sa lasi comentarii si chiar cred ca unii platesc pentreu asta. partea proasta e ca in Romania putini isi permit sa plateasca pentru asa ceva, sau daca-si permit, nu se merita, pentru ca audienta o sa fie relativ mica avand in vedere numarul vorbitorilor de limba romana, sau numarul oamenilor prezenti pe Twitter

      Îţi place? Thumb up 0

      • Ok. Dar era vorba de “Cel mai bun blog din lume” ..nu din Ro :D

        Cum am spus, faci o echipa de pana in 10 persoane, care scriu din mai multe domenii.
        Chestia e ca iti trbuie si bani, foarte multi bani. Daca ai bani, nici nu mai trebuie sa ‘muncesti’ la el, ca si cand n-ai avea bani. Cumperi totul.
        Right ?

        Îţi place? Thumb up 0

      • da, cam asa e. dar una e sa investesti ca s-o iei de la zero si alta e sa investesti ca sa-l cumperi. daca ai multi bani, dar nu foarte multi, mai bine o iei de la zero :))) cu investitii mari, bineinteles

        Îţi place? Thumb up 0

  10. Raul :

    floreacristian.ro e cel mai tare:D

    Îţi place? Thumb up 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Anunta-ma cand se mai scriu comentarii la acest articol. Te poti abona si fara sa comentezi.