Mă amuză tare mult să-mi văd colegii şi prietenii cum se ascund în momentele în care vor să-şi aprindă o ţigară. De cele mai multe ori fiecare are un plan foarte bine pus la punct, de parcă tocmai se pregătesc de-o luptă în nu-ştiu-ce război şi le trebuie tactica perfectă.
- Nu-o luăm pe-aici, zice, că e aproape ora 4 şi scapă mama de la serviciu. De obicei pe-aici se duce acasă. Hai pe străduţa asta, că nu mă vede nimeni.
- Bine, cum vrei tu.
Mai amuzant este când îi vezi:
- Frate, m-a prins mama că fumez.
- Şi?
- Mi-a luat ţigările. A zis să nu se mai întâmple. Oricum, plecam la şcoală şi n-a avut timp de cine ştie ce reacţii. Mi-e şi frică şi să merg acasă după ore.
Iar exemplele pot continua.
Pentru că ştiu că printre cititorii mei se află foarte mulţi fumători, vă rog să-mi spuneţi cum au aflat părinţii voştri că fumaţi (dacă au aflat). V-au prins cu ţigara în gură? Au bănuit? Le-aţi spus de bună voie? Descrieţi.









cand o sa-i anunt, daca o sa-i anunt, am sa-ti spun :)
Îţi place?
+3
Hehe, chiar ma gandeam zilele astea ca daca i-as spune maica-mii, pe de-o parte, normal, si-ar face `meseria de parinte` si mi-ar tine cateva teorii DAAAR pe de alta parte, in sinea ei, se va bucura ca gaseste in mine si o partenera de tigara, nu numai de cafea.
La un majorat, parintii sarbatoritului au fost prezenti pana la sfarsit. Omul se apleca dupa fata de masa si fuma acolo. :))
Îţi place?
+3
daca mama ta fumeaza, cred ca va intelege mai usor situatia. probabil, cand era de varsta ta, facea la fel :D
Îţi place?
+1
Dap, dap, asa-i :D
Dar tu cum stai: le-ai spus alor tai / te-au prins / nu fumezi ?
Îţi place?
0
eu fac atletism, lucru care m-a tinut departe de tigari in tot acest timp. deocamdata ma bucur de viata fara sa fi incercat tutunul.
Îţi place?
+2
Eu am primit cea mai misto replica dupa ce de cateva ori imi miroseau hainele a fum, e drept ca nu din cauza mea. Daca vrei sa te apuci de fumat, treaba ta, numa’ sa nu ne ceri bani de tigari! :))
Îţi place?
+4
de parca ai tai stiau ca tu-ti cheltui banii de buzunar pe tigari, in loc sa-ti iei sucuri sau mancare :))
Îţi place?
+2
Ai mei au aflat cand eram la liceu. M-a vazut mama pe geam. :) Atunci am si inceput sa nu ma mai ascund, pentru ca ea a considerat ca decat sa fumez pe ascuns, pe afara, mai bine fumez de fata cu ea. Cu tata insa, mi-a luat ceva timp. :)
Îţi place?
0
Nu mai bine , nu fumezi si eviti toate chestiile astea ?
Îţi place?
+2
eu nu fumez, sunt doar curios :D
Îţi place?
+1
nu le-am spus eu
Îţi place?
0
dar? cum au aflat?
Îţi place?
+2
veneam in mod repetat acasa duhnind a tutun si mestecand guma, iar o data am uitat sa ma sterg pe maini cu servetele umede si s-au prins.
Îţi place?
+2
Ai mei au fost chemati de directorul liceului la cabinetul lui, pentru ca vreo 5-6 dintre noi am fost prinsi la Wasserman in timpul orelor fumand :)) Ce scandal a mai fost atunci… Toti parintii ii spuneau directorului ca al lor copil nu face asa ceva, iar taica-miu i-a zis sec: “Eu cred ca trebuie exmatriculata, nu e posibil asa ceva. Comportamentul asta nu trebuie tolerat” =))
Iar de fata cu ai mei nu am fumat niciodata, nici macar la nunta mea. Bine ca m-am lasat naibii…
Îţi place?
+2
a venit un coleg la mine, am mancat bine si i-am spus mamei mele ca vreau sa fumez o tigara cu mihai. Si ea a zis: “Sa speli scrumiera” ;)
Simplu, nu?:D
Îţi place?
+4
mama ta a fost prea blanda :))
cati ani aveai, apropo?
Îţi place?
+1
18 aveam :P
Îţi place?
+1
Eu nu fumez :) Dar am un fost coleg de liceu cu care am tinut legatura care s-a apucat de fumat dupa ce a plecat in Bucuresti la facultate. Si cand venea acasa se ferea de parintii lui. Pana cand mi-a povestit cum intr-o zi a venit maica-sa si i-a zis “Tigarile alea ti le scot din pantaloni? Nu de alta, dar trebuie sa ii spal” :))
Îţi place?
+4
de la facultate e alta treaba. probabil colegul tau se ferea de parinti din respect, nu pentru ca inca aveau autoritate asupra lui, nu?
Îţi place?
+1
hihi. eu ajunsesem acasă din oraş, şi ai mei au vrut să vadă dacă fumez pt că bănuiau de ceva timp… pt că îmi ştiau anturajul şi li se părea imposibil ca eu să fiu excepţia…
stăteam pe canapea şi aveam lângă mine geanta… mi-au aplicat frumos vechea glumiţă “vezi că ţi-a căzut pachetul de ţigări”.. ca tot omul m-am aplecat din instinct sub masă să văd minunea, şi era să nu mai scot capul de-acolo când m-am prins că de fapt era o glumă. :)) am dres-o eu şi am negat pe moment, dar ştiu că pt ei nu-i un secret că fumez. cred că m-au mai şi văzut prin cartier cu ţigara în mână, dar preferă să nu îmi zică nimic. şi ei sunt fumători… ;;)
Îţi place?
+1
in locul lor, nu m-as fi gandit la partea cu „vezi ca ti-a cazut pachetul de tigari” vorbesc serios. au gandit foarte inteligent.
oricum, probabil ai scapat destul de usor si pentru ca ei fumeaza, cel putin asa am eu impresia
Îţi place?
+1
Amuzanta tema, dar reala.Fumez de la 9 ani, acum am 23.Tin minte ca mi-am luat o singura data capace.Nu dezbat aventurile fumatului pt ca postez de pe telefon.Ce sa zic, se stia ca fumez, miroseam, gaseau tigari, etc.Fumam de fata cu fratii.Intro zi jucam toti carti la mine, maicamea era cu nepotii in camera alaturata.A intrat iar eu ma pregateam sa imi aprind tigara.I-am zis sa plece sa pot fuma, nu a plecat asa ca am aprinso de fata cu ea.Iar de fata cu tata, a fost cand ma bagat la el la firma, dupa ziua de plata si cateva beri, mi-am facut curaj si am aprinso.Nu a reactionat, fiind si colegi in preajma.
Îţi place?
0
De banuit banuie, dar inca nu m-au prins niciodata. Dar probabil… habar n-am… nu o sa le spun, ca am de gand sa ma las…
Îţi place?
0
de la a avea de gand pana la a face e cale lunga :))
Îţi place?
+2
Mda,1. m-a prins femeia de servici in baie fumand cu inca 4 colegi(imagineazati cum e sa fiti 5 insi intr-o cabina deia de la scoala)
2. m-a prins proful de mate cu: “Vezi ca iti cade pachetul din buzunar!”
3. m-a prins tata cu: “Scoate tot ce ai in buzunar!”
Mi s-a intamplat si mie de n ori sa zic: “Hai pe aici sa nu ma vada mama!”…iar la faza “prinderii” mama trebuia sa plece la servici si nu avea timp :)).
Ps:Te-ai inspirat din viata mea?! Daca ma cunosteai mai bine puteam sa jur ca am fost “un exemplu” pentru articol..
Îţi place?
0
toate persoanele de varsta ta fac asta. e o regula general valabila pe care n-o inveti de la nimeni. pur si simplu te nasti cu ea :))
Îţi place?
+1
A trecut cu putin peste un an de comentariul precedent!
Urasc ziua aia! O URASC!
Cate au pornit de la o tigara, daca as putea sa dau timpul inapoi si m-as vedea pe mine cum scriu comentariul asta mi-as trage una in co**e(scuze de exprimare) cat sa o tin minte toata viata!
Îţi place?
+1
Nu fumez si nici nu am de gand! :)
Îţi place?
+2
Si atunci de ce mai scri in pana mea nu veai citit intrebarea!?
Îţi place?
0
Eu fumez, si nu ma mandresc cu asta :( .. La mine a fost cam asa:
Pe la 17 ani, m-a prins mama cu tigara in gura, in baie.. eu am rosit tot la fata (va dati seama), si am aruncat repede tigara in Wc. Dar… too late! M-a intrebat de ce fumez, ca nu e bine… tra la la.. si am scapat!
A doua zi, cica: Aprinde`mi si mie o tigare! Am ramas paf! M-am rusinat rau de tot.. credeam ca glumeste. Dar a zis ca daca nu`i aprind nu o sa ma lase niciodata sa fumez.. Si, i-am aprins`o. De atunci, fumez in fata tuturor ( fumam si inainte, mama era singura ce nu ma vedea).
Am incercat de mai multe ori sa ma las, dar… degeaba :(
Sfat: Sa nu de`a dracu sa va apucati si voi!!! :))
Îţi place?
+2
morala: INCUIE USA LA BAIE!
I keed, I keed. :D
Îţi place?
+1
Pai ai mei stiu si nu stiu ca fumez, adica stie doar tata, dar oricum crede ca am rarit consumul…pe de alta parte, nu m-am lasat sa ma apuc de fumat decat dupa ce am facut 20 de anisori din considerente bine intemeiate….Oricum, nu uitati, lasati fumatul, alegeti viata;)
Îţi place?
0
nush despre voi…dar mie chiar imi face placere sa fumez…
si nu m-as lasa de fumat :D si pot depune mai mult efort decat colegii mei nefumatori, cand merge duminica la fotbal:p
Îţi place?
0
asta depinde si de organism
Îţi place?
+1
Eu ma prefac ca nu fumez, ai mei se prefac ca nu stiu. Ma rog, prima oara cand au aflat a fost urat. Cu morala, plansete, vrei sa mori de tanar, n-ai ce face.
A doua oara cand mi-au gasit tigarile in buzunar a fost intr-un hanorac deja spalat. A inceput maica-mea sa rada.
Ciudat, oricum.
Adevarul e ca nici nu am fumat constant. Am avut pauze de pana la 10 luni.
Îţi place?
+1
cu alte cuvinte, fumezi pentru ca n-ai ce face. n-ai ajuns dependent de ele
Îţi place?
+1
Ceva de genul. Denumirea pompoasa e “social smoker”.
Îţi place?
+1
Simplu’ , miros a tigara de la 1 KM. Si si-a dat seama in momentul cand din 10 tigari in pachet ramanea cu 8, sau cu 7. Intelegi ce vreau sa zic…
Îţi place?
0
Eu fumez ocazional sau cand am prea multi nervi/sunt obosita si trebuie sa ma descarc. Ai mei nu m-ar crede niciodata in stare sa fumez pentru ca de obicei sunt anti si fac urat :D
De curand a gasit mama niste chistoace si scrum si m-am purtat atat de natural spunandu-i ca a fost o prietena incat si eu ma mir :))
Îţi place?
+1
Nu, eu nu fumez, dar am o mama open-minded ,care mi-a spus clar : “Daca fumezi, sa-mi spui, sa-ti iau tigari! Sa nu te prind ca iei tigari de la necunoscuti.”
Problema ( repet, DACA as fuma) ar fi tata, el nu este de acord cu fumatul. Pana la urma are dreptate, nu este feminin si imi dauneaza ( sa nu mai vorbim de dinti ingalbeniti si voce de Naomi.)
Îţi place?
+1
M`au prins de nenumarate ori , si de fiecaredata aceeasi fraza : “ma , dak te mai prind ca fumezi , iti bag tigara pe gat” cu toate ca si tata mai pufaie din cand in cand :) ; Intru intr`o zi intru in casa cu pachetul in buzunar , si imi cade fara sa bag de seama , Tata il ia isi scoate o tzigara din pacet [pachetul meu] , asteptand sa zic ceva , eu raman calm , sperand ca e singura :)) , dupa vreo 10 min mai ia 1 , si tot asa pana pe la vreo 5-6 tigari , Cand si eu de ciuda , ma trezesc din instinct cum le mai ziceam si prietenilor mei cand mai faceau chestii de genu` asta , “ma tata da tu esti kiar nesimtit , omu [eu] da bani pe el si u ce faci fumezi asa pe gratis ? :)) , atunci el incepu sa rada . Eh si atunci incepu ” ca nu bine …s.a , iar nebagandul in seama , se plictisi si el sa tot vb degeaba si imi zice : e viata , ia pleaca de aici si lasama sa ma uit la film :)) , dar in fata lui nu fumez niciodata , mi`o ia si mi`o rupe :))
Îţi place?
+1
pe mine ma deranjeaza ipocrizia parintilor care fumeaza si interzic copiilor sa o faca. Desigur eu cu fumatul nu sunt de acord. Mama s-a apucat de fumat prin 93 cred, si am inceput sa-i arunc tigarile pe geam pana cand a renuntat.
Îţi place?
+1
imi place tactica ta :)) si a fost o reactie demna de urmat. multi se duc si-i fura tigari mamei, decat sa i le arunce pe geam
Îţi place?
+1
Eii.. maicamea tocmai mi-a gasit un pachet gol de tigari in portofel ..nici nu stiu ce sa fac sa rad sau sa plang ?:)) :| ptr ca ma pus cand vine tata de la munca sa ii dau si lui vestea… amandoi au fost fumatori de la varsta mea ..dar acum s-au lasat de cateva luni..sper ca pot sa imi acorde intelegerea pe care o cautau ei cand erau in situatia mea… ramane de vazut ce se va intampla cand ajunge tata acasa :-s
P.S am 16 ani..si jumatate:))
Îţi place?
+1
sigur de vor intelege, cu toate ca la inceput te vor speria putin. o sa fie bine, ai sa vezi:D
P.S.: Sa revii aici cu un comentariu dupa ce vine si tatal tau acasa si sa ne spui cum a reactionat
Îţi place?
+1
Pai m-au certat ceea ce era de asteptat … dar pana la urma tata s-a calmat si m-a intrebat ce fel de tigari fumez… si a venit acasa cu un pachet de virginia slims :)) a tras de mine sa fumez dar nu am putut de fata cu el ,la inceput a zis ca daca ma prinde cu tigara mi-o baga pe gat..ceva tipic :)) )… acum face glume pe seama mea ca haide la o tigara si chestii de genu .Cu toate astea am ramas fara banii de buzunar si nu am voie sa mai ies .. ehh ce sa facem..macar m-am eliberat de o grija ..:D
Îţi place?
+1
cel putin nu mai trebuie sa te mai ascunzi de-acum in colo :))
Îţi place?
+1
am 14 ani si fumez …as vrea sa ii zic mamei,dar, nush cum s-o fac…..eu i-am spus de colegele mele ca fumeaza . ea imi tot spune chestii de genu..’sa nu fumezi niciodata ca iti distrugi sanatatea’……..app….la mn in familie nimeni nu fumeaza!
Îţi place?
+1
o sa fie o lovitura pentru parintii tai. pregateste-te mult inainte sa le spui
Îţi place?
+1
acum mama ma cam banuie si pe mn
Îţi place?
+1
si? cum ai de gand sa-i spui?
Îţi place?
+1
Si eu sunt in aceeasi situatiee a lui ionela dar am 16 ani jumate si sunt baiat:) tata a fumat vreo 5 ani, parca de la 17-22(23) ceva de genu
Îţi place?
0
acum e amuzant sa ii vezi cum se ascund. eu sunt anul 1 la facultate si inca am colegi care se ascund de parinti si se mira ca ei mei stiu. la 19-20 de ani asta deja nu mai e amuzant, e penibil.
hm pai. mama si-a dat seama singura, nu prea mai mergea faza cu “fumeaza colegii in curtea scolii si stau cu ei”. tata a aflat cand plecam afara si se uita la ce geanta am. a fost ceva de genul “imi place buzunarul asta de pe margine. ce ti in el, telefonul? (deschide buzunarul) :| tigari? tu fumezi? ce fumezi, kent 8? dana, da’ tu stiai ca alina fumeaza? bine bine, hai du-te afara”
ah, a fost amuzant:))
Îţi place?
+1
ei fumeaza?
Îţi place?
+1
@Alexander: nu e ipocrizie. orice fumator stie ca fumatul ii face rau. e greu sa te lasi pt ca esti dependent de nicotina.
cati fumatori, daca le-ai da acum prima tigara, ar alege sa inceapa sa fumeze? daca ti la cineva, e normal sa il sfatuiesti de bine. daca e cineva de care nu te intereseaza, ii spui sa nu fumeze? nu.
si eu le spun prietenilor nefumatori sa nu fumeze … pt ca nu vreau sa ajunga ca mine, sa dea atatia bani pe tigari, sa miroasa a tutun mereu, sa, sa, sa…
Îţi place?
+1
dar probabil nici n-ai incercat destul sa te lasi
Îţi place?
+1
am incercat si m-am lasat de cateva ori :))
nu, nu fumeaza
Îţi place?
+1
uuh….culmea e ca nu mi-au facut absolut nimic doar mi-au spus k nu e bine sa fac asa ceva de la varsta asta…desigur,nici nu imi pasa de ce spuneau ei dar dadeam in continuu din cap…nu mai fumez dar cu toate astea,mai merge cate una ocazional…..iar mama mi-a spus acum cateva luni (mama a aflat anul treqt k am fumat):”Tu mai fumezi?Ca daca imi spune cineva macar sa spun ca stiu…” si tata isi lasa tigarile mai mereu prin preajma mea si imi spune “Daca vrei ia,nu te mai holba..ca nu e frumos..” :)))si credeti-ma..parintii mei sunt rai rai rai rai….P.S.: am 13 ani..naspa huh??:->
Îţi place?
+1
probabil sunt rai rai rai parintii tai, dar cand vine vorba de tigari sunt ingaduitori. asta se intampla de cele mai multe ori cu parintii care au inceput sa fumeze de la varste fragede, sau care fumeaza acum
e bine ca ai scapat :D
Îţi place?
+1
Pingback: Parerea mea despre educatia oferita de parinti | Florea Cristian
Stiu ca dau cam tarziu cu raspunsul la intrebare dar abea acum am citit articolul. Oricum, ai mei inca nu stiu ca fumez si deocamdata nici nu am de gand sa le spun. Nu sunt prea impacat cu gandul ca le “ard” banii (pentru ca deocamdata , ei ma intretin), dar inca nu am vointa destul de puternica sa ma las de fumat. Nu sunt mandru de asta si incerc sa fumez cat mai putin.
@Alina: Nu cred ca dependenta de nicotina in mod special este cea care impiedica o persoana sa se lase de fumat ci lipsa unei vointe puternice. Conform anumitor studii, o persoana scapa de dependenta de nicotina in aprox. 21 de zile.
Îţi place?
0
Hmmm….sunt fumatoare de aproape 1 an..si ai mei nu stiu inca…adik asa zic eu:)))…. mai veneam akasa mirosind a tutun dar le spuneam ca nu am facut nushtiu ce ora si am mers sa bem o cafea si era foarte mult fum akolo si de aia miros:))…pana akuma a tinus cred…
sunt sportiva si totusi fumatul nu ma impiedica sa tin pasu cu celelalte fete…
sper sa nu afle ai mei ca o sa imi tina o morala groaznica…tata e fumator dar sincer nushtiu de cand fumeaza…de multe ori mama nici nu ma simte pt ca deja este prea mult fum in casa de la tata ca sa ma mai simta…avantaj eu:X…
totusi era sa ma prinda odata cand mi`a gasit pachetul de tigari da am zis si eu scuza cea mai des intalnita: nu sunt ale mele sunt ale unei colege care mi le`a dat sa le tin pt ca stiam ca nu am o mama care imi umbla prin lucruri si are incredere in mn(am atuns punctul sensibil stiu) plus de asta sunt sportiva si stiu ce inseamna fumatul…si am reusit sa scap #:-s
oricum nu o sa le zic prea curand:-”
Îţi place?
0
ce sport faci? :D
Îţi place?
0
handball;))
Îţi place?
0
Pai la mine mama stie ca fumez si fumez de fata cu ea nu am probleme la chestia asta dar cea mai mare problema este Tata ca daca ar afla ca as fuma m-ar agata pe Arcul de Triumf :)) bine ca nu locuieste cu mine ca daca ar locui nu stiu ce as face….da macar asa mai vine seara pe la mine si treb sami bag guma in gura etc….Nici nu ar accepta sa fumez asa ca nu am de gand in viitor sa-i spun asa ceva ca m-ar rupe indiferent cati ani am….Da in general fumez si pe strada si oriunde mai ma feresc asa cand vad un cunoscut e asta e :D
Îţi place?
0
cati ani ai? :D
Îţi place?
0
20 de ani :D
Îţi place?
0
n-ar trebui sa mai aiba asa-zis control asupra ta, dar nu merita sa te pui cu el :)
Îţi place?
0
va rooog mult sa ma ajutati. m-am apucat de fumat de la 12 ani. defapt nu se poate numi fumat.am tras doar de 4-5 ori.
asa…e o colega care a fumat si ea.si s-a gasit sa-i spuna doamnei diriginte ca am fumat.deocamdata a zis de aia de la ea din clasa dar totusi mie frica sa nu afle si de mine. sora mia fumeaza si ea(are 14 ani)dar nu o spun parintilor,gandindu-ma ca nici ea nu ma spune lor.
parintii mei ar reactiona foarte urat(cel putin asa cred) daca ar afla.ar incepe sa ma interogheze cu intrebari da genu’ de la cine ai invatat? eu ce sa ii raspund ca de la el?
nu pot…va rog dati-mi un sfat, cum sa o conving pe doamna diriginta sa nu mai faca sedinta cu parintii despre asta/?
P.S sunt sefa clasei si numai note de 10. toti profesorii pe care ii am se incred foarte mult in mine.!
Îţi place?
0
n-ai cum s-o convingi pe dna diriginta sa nu mai faca sedinta. cel mult o poate amana, dar nici asta nu prea te ajuta. eu zic sa speri doar sa nu spuna nimeni nimic
Îţi place?
0
Cand am citit commentul tipei de mai sus m-am simtit de parca as fi citit Bravo Girl sau Popcorn sau mai stiu eu ce revista , la paginile alea cu sfaturi de la psiholog, sex & couple si probleme de familie :))
Multifunctional esti, bai.
Îţi place?
0
scurt si la obiect mamai vezi k fumez ..ce mia facut ? nimk …mia zis sa le las k nu sunt bune …credeti k a ascultato cineva
Îţi place?
+2
depinde foarte mult de parinti. tu stiai ca ai tai n-o sa-ti faca nimic daca le spui
Îţi place?
0
fumez cam de 2 ani (am 19) si am inceput dupa un an sa ma gandesc serios sa ma las principalul motiv fiind rezistenta fizoca extrem de scazuta si desele arsuri de stomac care ma obliga sa mananc mai des decat imi este foame…
asa ca in aprilie anul acesta mi-am fixat termen limita ziua in care se vor afisa rezultatele la bac, cu pretextul ca daca voi lua bacul sa ma las de fumat , asaa, ca sa am 2 mari fericiri in aceasta perioada :))
astazi, dupa ce am iesit de la bac, fiind fericit ca am stiut m-am “cinstit” cu o tigare cu colegii.
ca sa ajung la examen am luat masina lu’ tata , el ramanad astfel azi fara masina
am iesit pe poarta liceului fumand si m-am dus la masina cu vreo 3 colegi sa le dau telefoanele lasate la mine si cand imi iau telefonul din masina il vad pe TATA chiar in masina parcata fata in fata cu masina noastra, aceea fiind masina unui prieten
omul venise si el ca un parinte bun sa ma intampine sa vada ce am facut… cand l-am vazut mi-a cazut tigarea din mana si zice “ce-ai facut ma?” razand la telefon fiind cine? normal ca MAMA el povestindu-i ei cu cata pofta fumeaza fi’tu….
asa ca dintr-un foc au aflat aman2 si spre ciuda mea cu 4 zile inainte sa ma las. ce pot spune ca nu imi frica ca o sa-mi zica ceva, dar rusinea care am simtit-o in acel moment a fost ceva de genu sa mi se rupa pantalionii in fund in fata la unirea. imaginati-va cel mai penibil/ nasol moment din viata voastra… pe acela l-am trait eu azi. cand am ajuns aks i-am zis lu mama ca oricum aveam de gand sa ma las etc… chestii care nu au nici o importanta…m-a inteles aparent
de mentionat ca bunicul a murit din cauza fumatului tata fiind total impotriva fumatului din aceasta cauza , in tot neamul meu nu exista de fapt un fumator :))))
probabil o sa ziceti ca tu chiar crezi ca o sa te lasi asa dintr-o data? da. sunt sigur. nu are rost sa comentati chestia asta pt ca acum m-am incapatanat mai rau dupa faza de azi…
morala: nu va aprindeti o tigare cand sunteti “beti” de fericire-> mai bine desfaceti o bere :)))
Îţi place?
+1
Frumoasa poveste :)) Eu astept sa vii peste vreo luna pe blogul meu si sa ne spui cum e sa fii nefumator dupa 2 ani de fumat :D
Îţi place?
0
Mda…am 14 ani…si la 13 ani jumate …lasase mama tigarea aprinsa si s-a dus la WC…cand a venit m-a prins cu ea in mana cica “LASA TIGAREA JOS” i-am zis ” stai sa trag un fum ” ,am tras un fum si cica “hai mai ia ca si asa mai e putina si nu mai vreau…” si nu mi-a tinut nici o morala
P.S: Mai erau 2 fumuri in tigarea aia
Îţi place?
0
Si dupa tigara aia ai continuat sa fumezi?
Îţi place?
0
ocazional….la o ocazie ceva , nu din prostie
Îţi place?
0
Eram cu mama pe strada, si asteptam la semafor cand trec pe langa noi niste copii de vro 12-13 fiecare cu tigarea in mana. (eu am 15 ani si trag cate un fum ocazional cu colegii) . I-am zis mamei: Da ce naiba vad copii astia in tigara? Cum sa devii dependent?
La care ea: Auzi sa nu te prind ca fumezi ca te bat de sar apele din tine!
Eu: Stai mama.. ca nu fumez..
Si a inceput sa imi tina tot drumul pana acasa morala.. i-ar singurul pe care l-am mai zis a fost: nu fumez..
Fie, probabil si-a dat seama , dar macar am trecut peste morala.. parintii mei nu fumeaza si nici restul familiei , stiu ca tata a fumat o perioada insa sa lasat de mult. nu am de gand sa ma afisez prea curand cu tigarea in fata lor asa ca raman la “occasionally smoke”.
Prima tigara am tras-o de la un coleg prin clasa a 9.. Stiti cum e prima data: experiment. Te ineci si rad toti de tine :)).
Îţi place?
0
In momentul in care te hotarasti sa le spui, sa ne povestesti si noua :D
Îţi place?
0
Foarte interesant blog-ul! Chiar m-am amuzat cand am citit tot felul de intamplari cu tagarile:)) Chiar acum sunt si eu complet nehotarata:)). Am 16 ani , la anu abia fac 17 .Sa precizez,anturajul meu nu este unul prea normal:)). Skateri,rockeri…. genul asta. Mama se cam roaga de mine sa las anturajul asta si ies si eu cu colegii de clasa si etc. In fine. Nu bag de seama ce spune. faza e ca eram ieri pe afara si am fost cu un prieten sa-si cumpere tigari. Pe moment mi-a venit in gand sa iau o tigara, sa o aprind si sa o fumez. Am mai incercat mai demult sa fumez, dar nu mai tin minte exact cum e:)). Problema e ca eram foarte curioasa si ma gandeam, o sa ma inec chestii trestii.:)). Ei,dupa mi-a venit in cap si imaginea mamei care a fost si ea fumatoare si imi zicea: sa nu te prind ca fumezi ca ti le bag pe gat. !. Cand ai sa ai banii tai,serviciul tau, atunci poti sa fumezi cat vrei. Acum nu e problema ca mama are incredere in mine si stie ca nu fumez, pt ca eu i am convins pe ambii parinti sa nu mai fumeze. . Acum nu stiu. Eram foarte nehotarata:)). Am in geanta vreo 2 tigari dar nu ma ating de ele. .Ce spuneti?:)). sa incerc sa fumez?:)).Dar totusi am o oarecare constrangere.:)). Problema e ca mi-e frica si de dependenta de nicotina:)) Astept sa raspundeti!:) .
Îţi place?
0
Eu zic sa nu te atingi de ele. Fumatul pana la urma nu-ti aduce niciun avantaj. De ce ai face asta? Iar de dependenta iti dai seama abia atunci cand incerci sa te lasi si vezi ca nu mai poti
Îţi place?
0
pai faza e ca, totusi daca fumezi ocazional,devii dependent? As incerca, dar dupa sa nu mai incerc deloc:)). Dar ma gandesc mai bine si poate nu.:))
Îţi place?
0
Daca fumezi ocazional incepe sa-ti placa si ocaziile or sa fie tot mai dese. Apoi devii dependent :D
Îţi place?
0
Buna!Acest lucru cu “prinderea ca fumez” s-a intamplat acum 2 saptamani cand am venit acasa si era acasa tata ,mama un unchi si o matusa.Eu am intrat cu doi prieteni sa mergem la calculator si hainele mele si a celor doi prieteni duhneau a tutun.Mama stia ca unul dintre ei fumeaza dar de mine si de celalalt nu.M-a mirosti si a vazut ca si eu miros a tutun.Atunci am zis:
“Da nu am fumat eu da am fost la apa si era un nene ce pescuia si fuma si neam uitat cum pescuieste si de acolo vine mirosul.” Ea a spus:”Bine sa zicem cate cred dar vreau sa verific ceva si a zis dami putin palma.” Dupa aceea……Potopul.. A vazut ca imi miros degetele si i-a spus lui Tata,care a facut un scandal monstru,bineinteles dupa ce ne-au plecat musafirii.A venit la mine in camera furios dar si calm totodata si mia spus:”Ce sa vezi,ce sa vezi micul nostru Paulica a crescut si s-a apucat de fumat ca sa ne arate ca si el e barbat.”A zis stai linistit ca nu o sa te bat pentru ca nu am dece ca nu ai dat in cap la nimeni.Dar daca tu imi faci surprize dinastea ,o sa iti fac si eu surprize dar nu stiu daca o sa iti placa.Cu ce sa incepem?Aaa,incepem cu pedeapsa minima adica fara bani de buzunar o luna de zile si nu mai ai voie sa iesi din casa toata luna.” …..Intelegeam, dar totusi ma gandeam ce am facut sa merit asta?Am fumat?E asa grav?.
Dragi prieteni de pe acest site vreau sa va spun ca au trecut doar doua saptamani de la acel incident si sunt in continuare in camera mea gandindu-ma la un plan de a-l indupleca pe tata sa ma lase sa ies.Nu am mai fost afara cu prietenii mei de 2 saptamani ,simt ca inebunesc!Am fost doar la magazin si si acolo sub stricta supraveghere a mamei.Simt nevoia sa fumez dar am reusit sa fumez doar 3 tigari din care una rupta de cand sunt pedepsit.Un prieten care sta la etajul 3 (eu stau la etajul 1),a legat tigarile cu o funie si le-a lasat pe geam si eu am deschis geamul si am apucat funia cu coada de la o umbrela…Deja nu ma mai recunosc ,procedez precum cei de la inchisoare…Avand in vedere ca timpul meu permis folosirii calculatorului ,este pe sfarsite ,vreau sa va spun ca …Habar nam ce vreau sa va spun,presupun ca nu sunt eu cel mai in masura sa va spun sa nu mai fumati mai ales dupa cele intamplate deci…Mult noroc cu parintii.Eu mai am ceva de ispasit din pedeapsa dar odata si odata o sa ies….Deci in mod ironic spus :”Ne vedem la o tigara” aaa si vreau sa va zic ca viata in “puscarie” e grea…
Îţi place?
0
Parintii nu prea inteleg ca daca vrea copilul sa fumeze, o face si daca-i pedepsit, sau imediat ce termina pedeapsa. A fost alegerea ta sa continui sa fumezi, desi ai fi putut sa te lasi :D
Îţi place?
+1
Salut,salut. Ai mei nu m-au prins ca fumez… am venit aici pentru ca am nevoie de un sfat :D De ceva vreme (vreo 2 sapt ) pur si simplu simt nevoia sa fumez,tin sa mentionez ca familia nu fumeaza nici prietenii si nici colegii. Intr-o zi mi-am adus aminte ca tata mai avea niste tigari dde pe vremea cand fuma. Am zis sa incerc. Nimic deosebit doar mi-a calmat putin pofta. Acum as incerca din nou… Oricum astept un sfat. ms mult :*
Îţi place?
0
Eu cred ca poti sa te lasi cu putina vointa. Si-asa nu faci decat sa cheltuiesti banii
Îţi place?
0
Aici ai perfecta dreptate. Pot sa spun ca am destul autocontrol… dar ma tot macina gandul, de unde acea pofta a venit asa din senin(cum am zis nu am rude,prieteni colegi care sa fumeze) Ms mult inca odata :P
Îţi place?
0
Probabil e doar o curiozitate, treaba asta cu pofta. Nu stiu ce sa zic. Oricum, daca ai autocontrol, nu prea ai avea de ce sa-ti faci griji. Pofta se duce in scurt timp
Îţi place?
0
Pai…Mama mi-a gasit in portofel pachetu’ si mi-a facut un scandal monstru.”Nu imi vine sa cred ca fumezi!”, “De ce ai facut asta?!” etc.A doua zi am abordat problema cu umor si (stiind ca ea fumeaza ocazional Virginia Slims Menthol) i-am zis ca mi se par niste porcarii si ca nu inteleg cum naiba le fumeaza:)).Am inceput sa ii povestesc cum am incercat diferite marci din curiozitate pana cand am ajuns la Dunhill si cum fumasem intr-o seara vreo 5 in baie si am consumat tot tubul de odorizant, am spalat pe jos ca sa se duca mirosul, dupa care trece taicamiu pe acolo si spune “Ce frumos miroase aici…Ciudat, inainte nu suportam c*****l ala de spray!”.La final amandoua radeam in hohote.Mi-a cerut o tigara, m-a demoralizat de tot cu urmatoarea replica: “Tot la slim-urile mele raman” si cam asta a fost ;))
Îţi place?
0
Inseamna ca ai scapa foarte usor :)) Norocul tau ca mai fuma din cand in cand
Îţi place?
0
Da, am scapat chiar foarte usor.Singura diferenta este ca ea s-a apucat pe la 23 de ani, iar eu la 14.”Intamplarea cu parintii” s-a intamplat cu ceva timp in urma, iar pe atunci aveam perioade cand fumam si cate un pachet pe zi.Acum fumez doar o data pe saptamana sau la diferenta de cateva zile.Imi place sa savurez o tigara din cand in cand :D
Îţi place?
0
eu am fumat si chear in seara asta ma prins mami am piert ceva si mia cautat in geanta si am avut un portofel in care acolo le aveam eu am (11ani) stiu ca sunt mica dar ti se face pofta vedem maine ce se intampla:D:D:D::P
:((:((:((
Îţi place?
0
Ai tai fumeaza?
Îţi place?
0
Si eu tot pe la 11 ani am tras primele fumuri si fumasem vreo doua luni dupa care m-am transferat de la acea scoala si practic am uitat sa mai fumez
( poate pt ca noii colegi credeau o vrajitorie acest lucru, si acum din 26 pe atunci in clasa, “doar” 22 fumeaza ) si dupa 4-5 ani am reinceput.
Îţi place?
0
M-au amuzat teribil comentariile. Zicea cineva ca niciun fumător n-ar fuma din nou daca i s-ar oferi prima tigara. Nu e adevarat! Am mai multi prieteni carora pur si simplu le place sa fumeze si ar fuma si daca s-ar dovedi stiintific ca exista o legatura intre fumat si bolile de plamani.
Pe langa binecunoscutele dezavantaje ce tin de miros, dinti ingalbeniti, cheltuili si certuri cu parintii… tigarile au totusi si avantaje:
-scad circulatia sangelui, deci te calmeaza si te opresc din a lua decizii la nervi
-iti tin de plictiseala cand astepti trenul
-sunt intotdeuna un bun start pentru o discutie cu o domnisoara fumatoare(iar majoritatea asa sunt)
-pachetele de tigari sunt atat de comune incat poti ascunde orice in ele fara a fi gasit(atat timp cat cei care te controleaza nu cauta tigari)
-poti socializa mai mult si asa esti mereu pus la curent cu cele mai noi informatii
Fiecare trebuie sa-si faca un tabel cu pro si contra si sa-si dea seama daca fumatul e bun sau nu pentru el. Cu siguranta fumatul nu e cu totul bun, dar nici cu totul rau!
Îţi place?
0
Eu cred ca-i o chestie de viziune. Un fumator care n-are de gand sa se lase de fumat va pune la pro pana si faptul ca tigarile au forma lunguiata, iar la contra „pot produce cancer, dar NU-I OBLIGATORIU” :))
Îţi place?
+2
Ombladon are o vorba ” Fumatul dauneaza grav doar sanatatii tale” . Si nici eu nu as vrea sa ma las pt ca momentan imi place sa fac acest lucru stupid, si nu de “fitze” ci pt ca vreau sa experimentez cat mai multe. De exemplu as vrea sa ma convertesc la mai multe religii sa vad ce fel e in interiorul lor sa nu cred orbeste orice gasesc pe net sau in carti pt ca faptele pe care nu le simt nu au nicio valoare pt mine. Asa si cu fumatul, vreau sa vad ce fel e o dependenta. As vrea sa vad si ce fel e un sevraj sau o coma alcolica dar le las pe mai tarziu ca e cam riscant.
Îţi place?
0
eu am aproape 14 ani si fumez de la 12 am fost prins o singura data knd am aruncat pachetu gol (ascuns intr-o punga de cereale) la gunoi. nu mi-a spus decat k daca vreau sa fumez e treaba mea numa k sunt prea mic si k daca vreau sa fumez sa fumez k ea nu pe cine stie unde. i-am zis k nu fumez si scuzele de rigoare acum a trecut ceva timp de la incident si cred k banuieste ea ceva
Îţi place?
0
parintii tai fumeaza?
Îţi place?
0
Buna..deci faza e ca am 13 ani si ca iarna asta am tras prima data, whatever. De atunci nu prea pana vara asta cand am iesit mai des pe afara si cam in fiecare zi fumam cateva(nu multe;max.5). Am hotarat acum o saptamana ca ma las pt ca sunt cam constienta ca nu e ok plus ca fac si sport si o sa fie greu…Si bum! Acum maxim o luna bunica a gasit un pachet la mine in geanta dar ma rog nu prea mi-a zis nimic, nici mamei. Acum, cred ca a vorbit cu bunica despre asta,dar avem musafiri si nu poate “vorbi” cu mine. Mi-e foarte fricaaaa,dupa ce pleaca invitatii sa nu ma certe tare sau chestii de astea si nici nu vreau sa afle si tata(din cate stiu tata nu a vorbit cu bunica). Nu stiu ce sa ii spun,sincer…sa ii spun ca cineva le-a pus si a incercat sa faca ceva gen kind of stupid joke sau sa ii zic ca am facut-o sa vad cum e putin si ca nu mai vreau sa fac(chiar nu mai vreau)..? an advice?
Îţi place?
0
Sau sa le spui ca tii tigarile unei prietene? Sigur nu te vor crede, dar macar te vor lasa in pace, iar daca tu zici ca nu vrei sa mai fumezi, asta inseamna ca sigur nu te vor mai prinde si data viitoare.
Îţi place?
0
Deci sigur nu ma vor crede.Daca nu ma cred atunci sigur nu ma lasa in pace pana nu le zic adevarul…Deci varianta a doua?pur si simplu imi este frica de reactia mamei .(sper ca nu si a tatei;adica sa nu afle) inca nu au plecat musafirii si am intrat pe tot feluri de site-uri bla bla si ma fierbe! o sa moor:)). PS:sigur pot sa ma las pt ca nu nu dependenta.. si 2. doar tata fumeaza cand are foarteee foarte multi nervi.
Îţi place?
0
Eu cred ca te panichezi prea tare. O sa vezi ca n-o sa fie chiar atat de rau :)
Îţi place?
0
pooii… momentan sunt clasa a 8a:X:D .. o sa se vada din comment ca scriu de pe 13 sept.. a 2 zi de scoala.. fumez de la inceputu verii.. deci 3 luni.. ieri(12 septembrie) prima zi de scoala miam chemat niste amici de scoala(clasa) sa mergem usor spre scoala.. am plekt cu o ora mai devreme ca sa avem timp sa mai fumam o tigara si pnm.. am fost la magazin am cumarat 5 wichester lung si am plekt in park sa le savuram:D …….MARE GRESEALA CA LEAM CUMPARAT EU.. REGRET.. cand leam nu leam pus cu filtru in jos.. fara sa vreau leam pus cu tutunu in jos.. pe drum sa sfaramat cat de cat.. boon fumam noi tigarile go school ne da cartile beau un bidon de ere cu 2 amici si go home ne vedem maine:X .. ajung aksa la 1 si chem 2 amici la ink o tigara:))) mergem nouvreo 2 ore prin oras si apoi ma suna mama hai pana aksa… nea ma intelegeam bn cu mama si mam dus.. ma duc aksa.. de akm vin cuvintele lu mama:))) CRISTI vezi ca am gasit ceva in buzunar la tn… la care intreb.. CE? si ea spune hai sa vezi… ma duc eu imi arata pantaloni plini de tutun de tigara.ma cazut fata:)) simi uitasem replica ca ii leam tinut unui amic.. mda imi zice ian blabla vreo 3 min si am iesit afara.. am intarat la 11 in casa.. maicamea cu fratemeo dormeau mam pis si eu.. deodata suna telefonu fix care e in camera la mn.. vine mama rasp… ii aud vocea lu tata.. cica face tata…DAL SA VB CU EL.. apoi zice mama ca doarme.. LAS CA VB MAINE SEARA.. apoi bye.. mam gandit toata noaptea iar in seara asta va trb sa vb cu tata.. SHIT.. e in italia am uitat sa precizez..akm fiind ora 10 dimi mai stau vro 2 ore si o tai la scoala.. diseara nush ce o sa fac va tin la curent:X sall si bft la toti:D
Îţi place?
0
Asta e, va trebui sa accepti. Bine ca mama ta n-a zis nimic inca
Îţi place?
0
da.. de akm voi incerk sa ma las . fumez ocazioanal:d
Îţi place?
0
Decat sa fumezi sa-ti faci praf plamanii mai bine bei sa-ti omori ficatul :))
Gluma-i gluma insa pur si simplu le-as spune (Dupa ce m-ar prinde ei prima oara bineinteles). Nu fumez si nici nu m-as apuca. De fapt, am fumat aproximativ 1 an cand eram boboc la liceu, asta acum vreo 7 ani deci, pe la 16 ani ca asa era moda atunci… Nu mi-a zis nimeni sa le las. le-am lasat ca mi-am dat seama ca fumam doar ca asa era la moda si nici macar nu-mi placea.
Simplu :) Fain articol. Vechi dar fain!
Îţi place?
+1
E bine ca ti-ai dat seama pana la urma ca nu faci asta pentru vreun motiv intemeiat. Mersi pentru comentariu!
Îţi place?
0
Salut,ma numesc Alex Cristian si am 13 ani… Eu m-am apucat acum vreo 6 luni,iar de atunci am fumat decat un pachet.. Acum vreo cateva zile,am fost la vecinii mei si a fost deschisa discutia despre scoala,un vecin m-a intrebat cum o duc cu scoala,si am spus ca bine si de acolo mama a zis: ,,Bine,pana se apuca de prostii..” si vecinul a spus: ,,Prostii precum bautul si fumatul?” Mama: ,,Cu fumatul nu e nici o problema dar cu restul am probleme foarte mari”.. Acum eu nu stiu daca mama banuie ceva,dar deobicei cand fumeaza,ma uit si eu la ea si mi se face pofta si nu stiu daca observa,dar cred ca a observat.. Totodata,mama le-a spus la vecini ca ea fumeaza de la 14 ani jumate,iar asta mi-a starnit interesul.. Eu as vrea sa ii spun mamei ca fumez ca sa imi iau un ,,Of” de pe inima deoarece cateodata,la un termen de vreo 3-4 saptamani am si eu chef sa mai fumez cate o tigara,dar nam cum deoarece la scoala sunt multe camere de supraveghere,iar bodyguarzii se plimba prin curte non-stop… Stiu ca intr-o zi cand eram la bunica,gata sa ma duc la scoala,ea s-a uitat in ghiozdanul meu si a gasit o tigara impachetata bine,dar iam zis ca nu e a mea,ca a puso unu din scoala.. Acum nu stiu daca ma crezut sau nu,dar eu intrun fel vreau sa le spun parintilor mei,intrun fel nu.. Va rog dati-mi un sfat,cum o sa reactioneze parintii daca le zic,oricum,cum am mentionat mai sus,nu fumez decat o tigara pe luna,decat odata cand am fost la tzara mi-am facut de cap,am stat o luna si am fumat vreo 8 tigari.. Si cum am mai spus,m-am saturat sai vad pe parinti toata ziua cu tigara in gura,facandu-mi pofta..
P.S Ambii parintii fumeaza,iar bunica a fumat o buna perioada de timp.. In rest mai tot neamul fumeaza,bunicul,strabunica,strabunicul(care a murit de cancer la plamani din pacate,na asta e daca fumezi tutun din gradina,neprelucrat) mai fumeaza si unchiul,si matusa,si varul lu tata,si mai ales cand ii vad pe toti la un loc ma apuca stresul..
Îţi place?
+1
Eu cred că ar trebui să mai aştepţi puţin cu ţigările. Ai 13 ani. Ai tot timpul să fumezi mai târziu
Îţi place?
0
Eu zic sa nu te stresezi acum… Cantd o sa ajungi sa dai banii de mancare pe cateva tigari atunci sa te stresezi… Eu am 16 ani si fumez de 1 an si drept exemplu ieri am fumat 9 tigari (pentru ca am fost dimineata undeva si am stat pana tarziu afara) si pot sta fara sa fumez. Cand am fost plecat cu parintii si am stat 2 saptamani cu ei, doar in prima si a doua zi eram ,,disperat” ca in rest mancam cand imi era a fuma. Si eu nu fumez decat atunci cand imi “arde” a fuma. Si totusi zic ca e cam devreme penru tine, chiar si pentru mine, dar daca ii zici maicatii ca fumezi la 13 ani iti va spune ca e prea devreme si ca nu o sa apuci 20 ani asa ca nu te mai stresa cu 1 tigara la 2 saptamani. Lasale si apucate la minim 15-16 ca pe la 17ani sa afle si parintii si atunci vor fi constienti ca la 17 ani esti aproape major si iti vor permite.
Îţi place?
+1
Prea tarziu :)).. Inca nu leam spus dar voi face tot posibilul sa afle. mersi oricum de ,,sfaturile” de care nu aveam nevoie ;)
Ma rog,a fost si greseala mea pentru ca nu am precizat ca: NU AM NEVOIE DE RASPUNSURI GEN ,,NU TE APUCA” dar ma rog.. ms orikm ;)
Îţi place?
+1
Well, tata a fumat de la 14 ani (de vreo luna si ceva s`a lasat), mama ocazional (adica 1-2 tigari pe an :)) ). Eu nu am pus o tigara in gura niciodata. Ironia sortii e ca mama ma banuia intr`un timp pentru ca aveam un anturaj in care fumau toti si pentru ca mestecam mai mereu guma (aparuse una noua de pepene :)) ), dar am convins`o ca nu am fumat si nu fumez si ma crede.
Adevarul este ca m`i s`a oferit ocazia de a fuma, dar am refuzat. Pur si simplu nu ma atrage, ca de “fumat pasiv” am avut parte pana acum. :)) Ei oricum, cand eram mai mica, mama ne spunea (mie si fratelui meu): “Daca va prind ca fumati va cumpar un cartus de tigari si va pun sa fumati tigara de la tigara pana ajungeti la urgente!” :)).
Acum ca am mai crescut si a vazut ca pana si cele mai “sfinte dintre sfinte” dintre colegele/prietenele mele fumeaza, mi`a spus doar atat: “Daca fumezi vreodata ca sa nu fii singura din anturajul tau te rog sa`mi spui si mie ca sa nu aflu de la altii. Sa fumezi ocazional se mai intampla, dar oricum, nu te apuca, doar l`ai vazut pe tata, nu merita.” Bineinteles ca eu inteleg lucrul asta, pentru ca sunt total anti, si chiar si stiind ca nu o sa`mi faca nimic ai mei, tot nu am de gand sa fumez vreodata. Mi se pare inutil.
Îţi place?
+1
Eşti de apreciat pentru modul în care gândeşti în legătură cu subiectul ăsta. Felicitări!
Îţi place?
0
Nu, nu este inutil daca ai sa incerci, dar nu din prostie, ei intelege…
Îţi place?
0
Frate pe mine m`au prins acum vreo 0 luna..si a fost destul de naspa pt ca o colega de la mine din cls mia dat un mesaj gen : vino in fata la..ca am tigari…{am 14 ani} si mia tinut o morala de 3 zile …dar m`am mirat cand tata mia spus ca stia ca fumez…dar numai pot sa ma las ma simt atat de bine cand fumez…pace!
Îţi place?
0
Daca vrei, o sa te lasi, sa stii
Îţi place?
0
dar faza e ca chiar , atunci…a sunat`o mama pe aia de romana si ia zis ca nu`mi faq temele si dastea… si daia mia luat telefonu..si atunci m`a prins…:X
Îţi place?
0
Buna, si eu fumez si sa nu zic ca am 14 ani ….de un timp imi trece prin cap sa ii zic lui mama deoarece ea imi da un exemplu prost prin faptul ca se ascunde de mine cand fumeaza ,de 3 ani si cand ii spun ca stiu ca ea fumeaza schimba subiectul …..si mai bine decat sa ma gaseasca ea ii spun eu.
Intrebarea mea e nu stiu cum sa-i zic:( mi-e putin frica
Îţi place?
+1
Atat timp cat ea se ascunde de tine si nu vrea sa vorbiti despre asta, nu inteleg de ce ti-ar fi frica
Îţi place?
0
am 12 ani si fumez..si toata cls a aflat..iar un coleg vr sai zica dirigai si aceasta le va spune parintilor mei?ce sa fac?mie tare frica k mama ma va “omora”si ma va certa..una ditre colege ia zis lui mama ei si nu a certat-o..+ alti parinti ii lasa pe colegii mei sa fumeze..:((..plzz ajutor!..csf?sai zic mamei adevarul?:-ss:(((
Îţi place?
0
Eu cred ca n-o sa ii spuna dirigintei. Am eu asa un feeling
Îţi place?
0
Deci,am 13 ani si nu fumez de foarte mult timp,doar de vreun an.La inceput,fumam cu niste colege la scoala,numai ca,neavand experienta,ne-a prins diriga din prima luna de fumat.Atunci diriginta ne-a facut un scandal monstru,dar apoi ne-a zis ca e din cauza anturajului si nu le-a spus nimic parintilor nostrii.Bineinteles ca noi am fumat in continuare.Mama celei mai bune prietene ale mele a prins-o pe prietena mea fumand impreuna cu mine si a pedepsit-o.De asemenea,mi-a spus ca le va spune parintilor mei pentru ca stie ca fumam de mult timp si i se pare normal ca parintii sa afle.Nu stiu ce sa fac,imi este frica de cum ar putea reactiona parintii mei la aflarea acestei vesti.Mam gandit sa le spun ca atunci am incercat pentru prima data si nu mi-a placut si nici nu voi mai incerca.Oricum,oricat de severi ar fi la aflarea acestui lucru stiu sigur ca tot nu mai voi lasa de fumat.Ce sa le spun parintilor mei daca afla???Ajuta-ma te roooog…:)
Îţi place?
+1
Nu-ti cunosc parintii, nu stiu exact cum ar putea reactiona. Oricum le va trece supararea si in afara de o pedeapsa, nu prea au ce sa-ti faca.
Si nici nu cred ca mama colegei tale le va spune
Îţi place?
0
heyy lume…am mai pus un comm acum vreo 1 luna…mda..atunci am scapat usor…dar am continuat sa fumez…ieri. seara ..eram in scara cu un tovaras si savuram cate o tigara…{eram in scara lui , el sta la 7 si noi am fumat la 6}…la care …ma suna mama…ce faci und esti ? ca vreau sa mergem acasa…zik sunt in scara la [denis] ….zice bine hai coboara..nush cum..dar cum am intrat in masina…mia zis mirosi a tigari dami mainile si sufla la mine..isi da seama ca am fumat o suna pe mama tovarasului..[noi fiind prietenii de 10-12 ani] acum avem aproape 15 ani/….[mamele noastre prietene fb] …ma rog..cearta…tata e in spania…acum mama i`a spus ca am fumat..nush cum o sa reactioneze…avand in vedere ca el fumeaza de la 10 ani si are 39:))…nush…el nu mi`a zis niq data trqta….a zis ca n`are niq au vzt km e..si a zis cas prea mik..dar faq ce vreau..acum e mai serios pt ca m`a prins in “flagrant”…cristian..ce sa faq?astept raspuns rapid…
Îţi place?
+1
Eu zic sa astepti, ca mai mult de-atat nu poti face. Dar daca data trecuta nu ti-au facut nimic, nu cred ca acum vor reactiona prea rau
Îţi place?
0
Deci si prin urmare…. Am 16 ani spre 17 Deci am fost prins de ai mei ca fumez cam acum vreo 6 luni sa nu exagerez…. Toata faza a fost ca eu ca (idiot) ce sunt aveam un obicei cum intram in casa mergeam la baie si ma spalam pe dinti …. logic mirosul de tutun al drak nu se duce si am facut acest lucru timp de vreo 5 6 zile intr o seara venind de afara nu tarziu la vreo 9 …merg la baie rutina zilnica ….si se gaseste mama sa spuna alin vino putin la mine /;) eu sperand ca sa dus mirosul merg voios la ea si ma pune sa suflu sa ma poata mirosi ,ai bine …. atunci ea simte si imi spune ca ,,ALIN FUMEZI EU : NU MAMA CA NU FUMEZ CA AM STAT CU BAIETII SI EI FUMAU SI TRALALA TRALALA PANA AM CONVINSO CAT DE CAT ….” a doua zi fiind sambata tin si acuma minte….mama vrand sa se duca la magazin (eu ascunsesem pachetul de Winston intr -o veche geaca de a ei de pe hol care nu o mai purtase de ff mult timp sperand sa nu il gaseasca fiind pus ff bine in captuseala ei rupta de mn pe undeva :)) )ironia sortii ca ea chiar geaca aia care nu o mai luase de mult timp nimereste sa o ia si nici nu ajunge la magazin se intoarce .. ca bumerangul …spune de o data alin tu ce aveai aici :(Nush mama ce sa am :-??) poi uite ca am gasit pachetul asta de tigari aseara ce tiam spus ca fumezi dar tu nu ca nu fumezi ca na nana stiti cum e 3 ore morala in 2 se gandeste ce sa imi ia sau la ce sau la ce sa imi puna interdictie cum am mai spus acum 6 luni a fost asta iar ieri a gasit mama vechiul meu pachet .. din care inainte erau 11 tigari ieri ramasesera 2 ….:)) si iara morala si chestie ma rog de data asta nu a fost cn stie ce doar alin nu mai ai voie bani de scoala:| si problema e ca nu vreau sa ma las totusi am mai vazut un comentariu si mie chiar imi ajua nu ma plictisesc am subiect de discutie cu fetele ..:-?? dar ai mei nu fumeaza si eu fiul ploii fumez ca spartul si nush ai mei nu accepta dar nush cum sa fac sa ma lase sau sa nu mai faca atatea …… abia astept sa fiu major :))
Îţi place?
+1
Major nu inseamna neaparat independent. Tot de banii alor tai o sa depinzi si tot iti pot face interdictii. Dar lasa, ca vor veni si vremuri mai bune :D
Îţi place?
0
Stau si citesc si rad aici ca fraiera in timpul orei de istorie. Cunosc faza cu..vreau sai zic da mie frica…etc etc. Eu prima tigara am fumato la 7 ani.. Da stiu e ff devreme=)) da ma dadeam si eu “populara” in cartier. Acum fumez numai cand am tigari..si asta nu se intampla prea des…mama banuieste ca fumez – toata banuiala a pornit de la obsesia mea de slabit – eram intro seara acasa cu ea si fac eu “auzi mama am citit pe un site ca daca vreau sa slabesc tre sa ma apuc de fumat” la care ea imi da obisnuita replica – cum sa te apuci de fumat, ca nu e bine ca nuj ce..mai sta ea putin calma si face…da eu cred ca tu deja fumezi..la asta fac eu..ceai ma mama cum sa fumez? eu? doamne fereste, chestii, etc. Oricum si ea fumeaza pe ascuns..in fine..duminica fac 18 ani asa ca…nam murit 10 ani..no sa mor nici astea 4 zile=))=))..;)
Îţi place?
+1
Oricum daca fumeaza si ea n-o sa te certe prea tare. Asa ca poti sta linistita
Îţi place?
0
Eu la 13 m-am apucat de fumat.Si va zic ca a fost o faza….
Am vorbit eu cu mama intr-o zi pt ca ea era plecata in alta tara si i-am spus mai cu glume mai cu bai ca fumez.dupa,mama a inceput sa imi spuna….ca o mama….nu trebuia sa fumezi…lasa tutunul ca nu e bun etc. Si i-am spus findca eu aveam deja 3 tigari ramase.Mama mi-a mai ramas o tigara vezi ca o termin sa nu o arunc degeaba si am aprins de fata cu ea la calculator pe mess tigarea si am inceput sa fumez :)) a ramas mama paf….bine ca ai mei fiind fumatori inafara de morala nu mi-au facut nimic
Îţi place?
+1
Ai mai fost curajos si pentru ca stiai ca sunt plecati :))
Îţi place?
+1
Eu nu le-am spus dar la cita experienta am capatat nici nu o sa ma prinda.Totusi o sa le spun pe la 16 ani.Cred.
Îţi place?
0
Oricum discutii vor fi mereu, indiferent de varsta la care le spui. Cel mai bine ar fi sa le zici atunci cand te simti tu pregătit
Îţi place?
0
Mai e ceva.Parintii mei zic ca amindoi sunt nefumatori dar am prinso pe mama de citeva ori cu tigari in poseta.Oare de ce face asta pe ascuns?
Îţi place?
0
Intreab-o :D
Îţi place?
0
Eh.. eu am 15 ani jum.. si m-a prins mama acum 2 saptamani ca fumez.. bineinteles ca a inceput sa imi faca morala.. s-a enervat (ea fiind nefumatoare iar tata acum numai fumeaza ) , a inceput sa tipe si a zis ca ii spune si lu` tata dar pana la urma nu i-a mai zis.. si atunci m-a pus sa`i promit ca nu o sa mai fumez si astea.. si acum 2 zile iar si-a dat seama ca am fumat ca miroseam .. si acum nu stiu ce sa fac.. adica mie nu imi e chiar asa usor sa numai fumez .. si mama ma tot enerveaza ca imi zice mereu cate ceva despre asta si incepe sa rada.. si mai mi-a gasit si mai demult o bricheta intr`un buzunar si atunci a aflat si tata dar el nu mi-a facut morala sau astea .. doar a batut niste apropouri.. si acum nu stiu ce sa mai fac..
Îţi place?
0
Asteapta sa vezi ce se va intampla. Probabil se asteptau la asta, deci n-o sa fie prea rau
Îţi place?
0
am 12 ani, fumez ocazional dar acum 2 zile mi-am cumparat primul pachet, fumez pe ascuns. as vrea sa ii spun mamei dar mie frica, parintii mei nu fumeaza si nu sunt asa de .. autoritari. nu banuiesc ca fumez dar as vrea sa nu ma mai ascund, macar de mama (de tata nu am nici o sansa)si stiu AM 12 ANI! nu prea cred ca m-ar lasa, dar cred ca o sa faca epica morala si nu o sa imi mai dea bani, dar vreau sa fumez in fata ei, sau pe afara, dar sa nu trebuiasca sa ma spal pe maini cu un kg de sapun si, sa mai dau si banii pe gume…
Îţi place?
0
dar fara sa fumezi nu poti?
Îţi place?
+4
Unii dintre noi mai ținem minte cum gândeam la 12 ani.
Toți ne grăbeam să creștem. Eram niște copii convinși că suntem adulți. Și voiam să ne comportăm ca atare.
Mulți poate ne spuneau că modelele după care ne ghidam erau greșite, dar nu voiam să credem. Eram adulți, puteam să gândim singuri, nu?
Adevărul l-am descoperit când am crescut: Nu s-a trezit nimeni într-o dimineață cu fața la cearșaf și a zis: „Până la 18 ani nu ai voie să faci nimic”. Vârsta de 18 ani este rezultatul a sute sau poate mii de ani de observații în care oamenii au descoperit că de pe la 18-21 de ani ești capabil de a lua decizii importante. Unii poate se dezvoltă mai repede, alții mai încet, dar majoritatea la 18 ani sunt capabili să decidă dacă vor sau nu să fumeze, dacă vor sau nu să bea și altele.
Ce să faci până la 18 ani? Ceri sfaturi.
Nimeni nu îți vrea mai mult binele decât părinții tăi. Vorbește cu ei, spune-le de ce ai început să fumezi și de ce vrei în continuare să fumezi. Cu siguranță vor înțelege.
Îţi place?
+1
Un comentariu de nota 11. Multumesc!
Îţi place?
0
Vrei sa fii harcore?Sa fii gangster,esti stresat bagi pachete in tine?zii lui taica-tu…dar nu oricum …scoate o tigara si fumeaz-o in fata lui…Cine naiba v-a prostit ca fumatu e ok?..si distractiv?….doamne …nu vrei sa bagi si seringa la 15 ani?…
Îţi place?
+4
Deci :) a trecut ceva timp decat i-am zis lui mama ca fumez…am trecut de asemenea si prin multe peripeti de atunci,de ex eram la aeroport si eram cu mama si tatal vitreg la banda aia de raze x si eu uitasem bricheta in buzunarul de la geaca ei si nici nu stiam daca e voie cu ea,dar eu eram deja panicata ca numai mama stie ca fumez si iam zis repede lui mama si ea a zis ca “nah asta e o poate o so tio ia,dar ai zis ca te lasi de prosti “pana la urma nu sa intamplat nimik….mrg au mai fost multe dar nu importante dar un lucru important este ca totusi daca am vointa ma pot lasa adica eu am mers acum in vacanta de iarna la bunica mea…si ea nu stie mrg si am stat 3 sapt (cat a tinut vacanta)fara sa trag un fum si asa se intampla la fiecare vacanta adica de paste etc… ptc la ea nu am unde si ma stiu multa lume…desi e bn sa nu fumezi e si naspa ca esti putin obisnuit sa mergi in pauza la o tigara sau cand te plictisesti…:D
Îţi place?
0
E bine ca te poti lasa cand vrei. Dar poate peste cativa ani, cand chiar o sa fie nevoie sa te lasi, n-o sa mai reusesti.
Îţi place?
0
Cati ani ai?
Îţi place?
0
14 :)
Îţi place?
0
Pai…
pachetul de kent8 lung imi iesea din buzunar si mama il vazuse;)
m-a intrebat dc fumez Eu:pt ca imi place probleme?
nu stiu de unde a venit aia,mama a ramas socata dar nu ma mai lasa sa ies afara si m-ar lasa sa fumez da in casa nu am cu ce sa aprind tigara:))cu chestia cu luatul brichetei mi-a pus capac.
Îţi place?
0
cati ani ai? :))
oricum, sa faci rost de foc e destul de usor daca te chinui. un chibrit, sau ceva tot gasesti, sau rogi un prieten sa-ti aduca.
Îţi place?
0
Pe mne mau prins eram in casa …. mama si tata erau la lucru si ….fumam lininstit a intrat bunicamea no ia ma inteles a intrat fratemio ala a zis din partea mea :))) a intrat mami si tati si a zis ……………. ca de ce fumezi nuu ii bne si alte chesti ….. :))) dupaia mam dus pe str cu tigara in gura si toti vecini iau spus la aimei ca fumez ,….. si asta ee :)))))=))) si akm fumez By Vlad
Îţi place?
0
Hey, am postat si eu mai demult, asa prin august si acum revin…Din august cred ca am mai fumat doar odata. Fumez ocazional, la o petrecere ceva, sa fiu si eu “in randul lumii“.Tin minte ca, cand eram in clasa a 4-a am gasit cu un coleg un pachet de tigari si am inceput sa fumam, fiind mai mic si mai prost cand am ajuns acasa i-am spus mamei , ce mandru eram de mine :)) . Mi-a zis ca nu‘s normal sa nu mai fac asa cv bla bla bla. Citind celelalte comentarii m-am regasit si pe mine in ele, in vara cum veneam de afara ma duceam tinta in baie si dai cu 1kg de sapun si 1 L de parfum sa se duca mirosu + ca am facut tampenia sa fumez in casa , cand ai mei erau plecati, pacat ca s-au intors mai devreme decat trebuia :) Tata s-a lasat de fumat vara trecuta si mama in 2004. M-a surprins faptul ca in prima zi de scoala mama m-a intrebat daca avem colegi noi si i-am zis ca da, replica a venit instant : Fumeaza ? Eu zic da, ca asa si este, dupa care o pauza lunga si discursul clasic al parintelui super grijuliu : Sa nu bei dupa el , sa nu mananci dupa el , sa nu fumezi dupa el… Cand am auzit de fumat am ramas mut si nu stiam cum sa reactionez in continuare avand in vedere ca fumasem cu o zi inainte de inceperea scolii. Mama e ea mai severa dar uneori ma intelege si eu as vrea sa nu mai am retineri…Oare banuia ceva sau stia ? Astept niste pareri si sper ca v-a placut eseul meu =]] :*
Îţi place?
0
Cred ca banuieste ceva si nu vrea sa-ti spuna inca. E bine ca o ia treptat. :))
Îţi place?
0