Urbea de pe malul Milcovului şi-a cunoscut online-ul

Fără întâlnirea de astăzi, blogosfera focşăneană şi cea vrânceană ar fi rămas, cel puţin în mintea mea, aceeaşi. Adică 1-2 bloguri raportate la un numar imens de utilizatori de internet, care nu pot decât să scrie fiecare ce-i trece prin cap şi, dacă orgoliul sau lipsa de timp nu sunt prea mari, să se mai şi comenteze unul pe celălalt.

Datorită întâlnirii de astăzi mi-am dat seama că bloggeri există, problema, până la urmă, era că nu-mi dădeam eu interesul. Noi chiar avem oameni faini în Vrancea. Îmi pare rău că nu i-am cunoscut până acum.

Ce-am învăţat şi ce mi-a plăcut în urma meetingului?

- Dan Brasov este un tip cu iniţiativă. M-a impresionat când am văzut cât de mult vrea ca blogosfera din Vrancea să ocupe un loc mai înalt în online-ul românesc. Părea hotărât să finalizăm nişte proiecte care nu fac decât să ne ajute. Deocamdată sunt planuri, dar primul punct de cerneală a fost pus deja.

- Tudor ne-a oferit idei pentru următorul blogmeet. Şi, pe lângă ele, un spaţiu mai larg pentru desfăşurare. Ne-am gândit să organizăm o prezentare în care să încurajăm vrâncenii să-şi facă blog sau să-i facem pe cei care deţin deja unul să se ocupe mai mult de ceea ce fac. Rămâne de plănuit şi de aplicat.

- Chinezu tot chinez rămâne. Chiar dacă astăzi a berit-o fără să consume bere, nimic nu l-a împiedicat să ne întrebe tot ce ştim despre sportul vrâncean. Despre impresia cu care a rămas vă poate spune numai el.

- Ştefan s-a descurcat mai mult decât îşi închipuie ca şi purtător de cuvânt pentru dream team.

- Vlad s-a dovedit a fi un fotograf desăvârşit.

- Claudiu cred că şi-a amintit cu drag de oraşul în care s-a născut.

- Nici nu vă închipuiţi cât de mult am apreciat faptul că, deşi astăzi se anunţase un meeting la Iaşi, Sorin şi Andrei au preferat să vină la Focşani. Sper că s-au simţit bine!

- Astăzi am învăţat că pe lângă conţinut, un lucru foarte important în dezvoltarea ta ca blogger este ieşirea în offline cu alţi oameni din acelaşi domeniu de activitate ca şi tine. O discuţie de genul ăsta te poate inspira şi motiva. Îţi poate deschide oportunităţi şi te poate face să vezi altfel ceea ce unii numim activitate bloggeristică.

În încheiere, vreau să le mulţumesc pentru participare lui Ştefan, Cristinei, Ioanei, lui Dan, Iuliei, lui Tudor , lui Dan Stefan, lui Cătălin, lui Vlad, lui Claudiu, lui Cristi, lui Andrei, lui Dan Braşov, lui Sorin, Valentinei, lui Ionuţ şi, nu în ultimul rând, lui Sorin Andronic.

Sper ca după acest meeting să văd tot mai mulţi oameni prezenţi şi activi în social media. Mulţi au spus că o să-şi creeze un cont pe twitter, alţii că o să se ocupe de cel creat deja, iar noi sperăm doar să se ţină de cuvânt.

Alte reacţii:

- Ioana » Impresii blogmeet Focşani
- Cristina » Revin cu poze de la blogmeet Focşani
- Dan Braşov » Cum a fost la blogmeet Focşani
- Dan Ştefan » Galerie foto: Blogmeet Focsani, First Edition
- Tudor » Astazi s-a nascut blogosfera vranceana
- Vlad » Focsani Blog Meet



Scris în Am ieşit afară cu tag-urile , , , .

Dacă tot ai ajuns până aici, de ce să nu socializăm mai mult?

36 comentarii la Urbea de pe malul Milcovului şi-a cunoscut online-ul

  1. Felicitari, Cris
    .-= Ultimul articol al lui Tudor – Astazi s-a nascut blogosfera vranceana =-.

    Îţi place? Thumb up 0

  2. Claudiu :

    Felicitari pt organizarea acestui meeting! Cred ca esti mandru de asta.

    Îţi place? Thumb up 0

  3. Vai, cu relatarile astea ne faci in ciuda. Felicitari Cristi, a iesit foarte bine ! :)
    .-= Ultimul articol al lui A.Dragos – Handball : HC Odorhei – CS Dinamo (33-31) =-.

    Îţi place? Thumb up 0

  4. Zoly :

    Te felicti!!!Ai reusit sa strangi ceva bloggeri buni si se pare ca ai organizat un blogmeet de nota 12. Bravo!

    Îţi place? Thumb up 0

  5. A fost o intalnire foarte interesanta, fiecare, cred, am avut invatat cate ceva de la ceilalti si, sincer, abia astept sa ne mai intalnim.

    Data viitoare voi incerca sa organizez eu si sa ii aduc in Focsani pe Piticu si Arhi, cel putin. Congrats!
    .-= Ultimul articol al lui danbrasov – Cum a fost la blogmeet Focşani =-.

    Îţi place? Thumb up 0

  6. omulvaly :

    Vă felicit pe toţi cei care aţi participat la această întâlnire şi , deoarece am citit postările tuturor participanţilor, îmi pare f.rău că nu am avut posibilitatea de a mă alătura vouă. Sunt convins că sunteţi o echipă unită şi sper ca numărul membrilor să crească la fiecare viitoare întâlnire !
    Felicitări pentru iniţiativă şi organizare !

    Îţi place? Thumb up 0

  7. Ioana :

    I-auzi ce spune Dan Braşov.
    O fost frumos la blogmeet. Data viitoare imi aduc si blogul cu mine.
    .-= Ultimul articol al lui Ioana – Cică dormitu’-i treaba uşoară =-.

    Îţi place? Thumb up 0

  8. verde amar :

    “citeste bloguri, nu tricouri” :))
    de unde fac si eu rost de unde tricou de ala ? :-\” :-\”
    .-= Ultimul articol al lui verde amar – Tehnici esentiale de supravietuire…la scoala =-.

    Îţi place? Thumb up 0

  9. a fost super fain…
    merci inca o data de invitatie.
    toti cei veniti au fost de nota zece si tin pe aceasta cale sa ii multumesc lui grim pentru invitatie si lui dan brasov ca ne-a lasat (mai mult sau mai putin in drumul lui) la autogara…
    felicitari Grim si sper ca o sa veniti si la iasi pentru ca s-a laudat Andrei ca va organiza si el un blogmeet la iasi…

    Îţi place? Thumb up 0

    • Grim_Cris :

      @seoslayer, daca organizeaza Andrei ceva acolo, o sa vin. vedeti ca Iasiul e cunoscut pentru meetinguri. Au deja vreo 26 de editii in spate

      Îţi place? Thumb up 0

  10. 92lucia :

    Hm…ce ai scris la Chinezu suna tare bine din punctul meu de vedere:))
    .-= Ultimul articol al lui 92lucia – Leaps-A =-.

    Îţi place? Thumb up 0

  11. Deste :

    tata Grim, ti-a crescut parul!

    Îţi place? Thumb up 0

  12. Hai ca imi transport aplauzele de la mine de pe blog si aici, sa ne traieshti Cris ca ne-ai adus la un loc in creuzet…si nu-l crede pe SEO slayer, nu ma laud, o sa fac(em) si noi ceva asemanator si la Iashi:)
    .-= Ultimul articol al lui Andrei Bibire – Se mishca treaba… =-.

    Îţi place? Thumb up 0

  13. Adrian Neacsu :

    Felicitari si la mai mare. Regret ca am aflat doar post factum. Dar macar mi-am sporit lista de bloguri in favorite :)
    .-= Ultimul articol al lui Adrian Neacsu – Să mergem cu justiția în Plenul Parlamentului ?! O dezbatere necesară. =-.

    Îţi place? Thumb up 0

  14. Gna :

    Trasaturile ti s-au maturizat.
    .-= Ultimul articol al lui Gna – Rant on Tiger Woods. =-.

    Îţi place? Thumb up 0

  15. Mi se pare un lucur bun şi chiar constructiv, faptul că aţi reuşit să vă întâlniţi şi să vă cunoaşteţi şi dincolo de cuvinte, de blog.

    Mă bucură în mod deosebit că şi voi consideraţi că blogerii din Focşani şi în general vrânceni ar trebui să îşi “crească” atât numărul, cât şi valoarea.

    Eu cred sincer că Focşaniul merită ceea ce foarte mulţi dintre voi îi oferiţi…frumuseţe şi calitate umană.

    Sunt la 700 de km, dar mi-e dor de acasă de mor. Ironia este că sunt ardeleancă :))). Se pare că Focşaniul m-a convertit sufleteşte pentru totdeauna!

    Îţi place? Thumb up 0

    • Grim_Cris :

      @Ramona-Sandrina Ilie, ştii că dacă la următorul blogmeet nu te prezinţi ne supărăm, nu?

      apropo, când vii acasă, să ne anunţi cu vreo două săptămâni înainte, că poate organizăm un meeting cu ocazia venirii tale :D

      Îţi place? Thumb up 0

  16. Crezi că rezist să nu vă anunţ imediat ce aflu că mă voi muta înapoi? :d
    Cum aflu urlu virtual de bucurie!!!

    Iar pe când vin…aduc pălinca – măcar atât bun şi de aici :)), iar voi puneţi jos “turbulelul” :).

    Promit să mă prezint la toate întâlnirile dacă vom reuşi să ne întoarcem la Focşani!
    .-= Ultimul articol al lui Ramona-Sandrina Ilie – Oamenii frumoşi din viaţa mea – Ştefan Ciobanu aka Alexander şi "Convoiul său de tăcere…" =-.

    Îţi place? Thumb up 0

  17. Pingback: Licuriciul Orb » Craiova Tweet Meet

  18. Pingback: Cum a fost la Blog Meet Focsani « Vlad Dulea

  19. Pingback: #DreamTeamRO » Blog Archive » Cum a fost la Blog Meet Focşani sau cum s-a născut Dream Team

  20. Pingback: Mai punem de-un #tweetmeet? | GrimCris - Un blog de Florea Cristian

  21. Pingback: » Grimcris.com – Un blog de Florea Cristian Andrei Bibire blog

  22. Pingback: Un an de blogosfera vranceana | Florea Cristian

  23. Pingback: Şi-am râs, şi ne-am distrat, şi ne-am simţit bine | Florea Cristian

  24. Pingback: Daca am prins gustul intalnirilor, e mai greu sa ne abtinem

  25. Pingback: #fOPELcsaniblogmeet | Florea Cristian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Anunta-ma cand se mai scriu comentarii la acest articol. Te poti abona si fara sa comentezi.